Se citește Mt 10,26-31

²⁶ Nu vă temeţi de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut. ²⁷ Ceea ce eu vă spun în întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri. ²⁸ Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheenă. ²⁹Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru. ³⁰ Vouă însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap. ³¹ Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii.

„Nu vă temeți”, le spune Isus apostolilor după ce i-a trimis ca oi în mijlocul lupilor. Frica este primul motor al comportamentului uman; dar ar trebui să fie numai „frâna”.

E just să eviți pericolele vieții; însă acest fapt să nu devină preocuparea (și „prea-ocupare”), care să te îndepărteze de datoriile (ocupațiile) tale. În sine, instinctul de autoconservare este sănătos, căci îți folosește să eviți răul. Dar acest instinct este un principiu insuficient pentru a trăi dacă în același timp nu ai încredere în bine. Fără încredere, omul este blocat și disperat; fără teamă, omul este nechibzuit (nesocotit) și curajos (temerar, avântat)… Numai inconștienții, dictatorii și nebunii nu au frică; dar trebuie să ne fie frică pentru ei și de ei!

Încrederea și frica sunt două principii antagoniste, dar ambele necesare. Frica crește tot mai mult, în timp ce încrederea scade.

Domnul a venit să ne dea o încredere în El; aceasta este cea care ne eliberează de teama de moarte, cu care dușmanul ne ține sclavi pe parcursul întregii vieți (Evr. 2,15).

Moartea este un eveniment natural: nu este un rău, chiar dacă, din cauza păcatului, o trăim în mod suferind. E corect să n-o căutăm, dar e satanic s-o refuzăm. Suntem muritori; dar limita noastră, moartea, nu este sfârșitul nostru, după cum se teme egoismul nostru, ci începutul Altuia, și al comuniunii noastre cu El.

Începutul și sfârșitul vieții noastre nu este nimicul de care ne temem, ci este Tatăl care ne iubește și pe care-L iubim. Iubirea perfectă alungă orice frică (1Io. 4,8). Atât timp cât trăim pe pământ, iubirea noastră nu este încă perfectă. De aceea simțim și frica, dar nu suntem dominați de ea.

Apostolul, deși simte temeri și incertitudini (1Cor. 2,3), nu se lasă condus de ele, ci de Spiritul Celui care și-a dat viața pentru toți (2Cor. 5,14).

Frica de moarte nu devine o filozofie de viață. „Filozofia” noastră să fie „iubirea înțelepciunii” Tatălui! Întotdeauna omul este prins între două iubiri: cea a înțelepciunii trupului, care-l închide în frica de moarte, și cea a înțelepciunii Spiritului, care-l deschide înspre încredere și înspre viață. De fiecare dată omul trebuie să decidă pe care s-o îmbrățișeze.

Refrenul pericopei este „nu te teme”.

Acest refren „nu te teme, nu te preocupa” însemnă că noi suntem cuprinși de frică. Mai întâi trebuie să recunoaștem acest adevăr! Dar nu trebuie să fie acesta țelul nostru! Căci altfel am renunța, încă de la început, la orice drum. Frica ne face să facem exact lucrurile de care ne este teamă; numai încrederea ne ajută să facem lucrurile pe care le dorim.

Isus este Fiul: încrederea în Tatăl este viața Sa. El a venit să ne comunice și nouă această încredere, pentru ca să ne elibereze de frica de moarte.

Biserica are ca fundament al vieții botezul, care ne scufundă în Fiul, în iubirea Sa pentru noi, care-i aceeași iubire a Tatălui.

v. 26

²⁶ Nu vă temeţi de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic secret care nu va fi cunoscut.

„Nu vă temeți de ei!”

Situația celui care vestește este cea a oilor în mijlocul lupilor. Binele nu-i doar nesemnificativ, ci rezultă chiar perdant și învins. Angoasa cea mai rea este faptul de a ști că ești pe calea dreaptă și a-i vedea pe alții că merg pe contrasens. Binele niciodată nu rămâne nepedepsit, sau în cea mai bună situație, rămâne ascuns și îngropat? Înaintea răului este inutil să rezistăm, trebuie să ne aplecăm genunchii și capul? Pentru o cauză biruitoare suntem dispuși să ne dăm viața – oricum o pierdem – dar pentru o cauză perdantă, merită? Acestea sunt unele dintre întrebările care ne tulbură profund…

„Nimic ascuns, care să nu fie descoperit”… Falimentul binelui este marele mister ascuns înțelepciunii lumii (1Cor. 2,6-16). Ceea ce împiedică vederea binelui este voalul crucii, cruce tipică lui Dumnezeu, care se descoperă tocmai pe cruce. Slăbiciunea și nebunia Sa este înțelepciunea și puterea care mântuiește (1Cor. 1,17-25). Cine este vindecat de orbire vede realitatea pe care ochiul uman niciodată n-a văzut-o: darul de Sine făcut de către Dumnezeu (1Cor. 2,8 ș-u.).

În textul original verbele sunt la pasiv – este pasivul divin – și sunt unul la trecut și celălalt la viitor: ceea ce a fost acoperit și încă este, tocmai această realitate va fi descoperită. Viitorul este tocmai răsturnarea situației, care acum apare… Revelația este „a îndepărta voalul”, descoperirea adevăratei realități, faptul că ni se descoperă „Fața”, împlinirea oricărei dorințe, lumina feței noastre.

„Nimic nu-i tăinuit să nu fie aflat”… „Înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o…”. Dar nouă ne-a fost descoperită prin Spiritul Sfânt (1Cor. 2, 7.10). Întreaga istorie este una a mântuirii, o revelație progresivă a acestei înțelepciuni, până la împlinirea ei.

v. 27

²⁷ Ceea ce eu vă spun în întuneric, spuneţi la lumină şi ceea ce vă spun la ureche predicaţi de pe acoperişuri.

„Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină!” Isus este lumina venită în întuneric (Io. 1,5). Discipolii au primit-o și o răspândesc. Prin vestirea lor, lumea va ajunge la lumina adevărului.

„Ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case”. Cuvântul primit în ureche, la fel ca sămânța în pământ, va răsări ca pom al Împărăției lui Dumnezeu. Apostolul vestește misterul care – el mai întâi de toate – l-a pus în ureche: vestește experiența secretă a ceea ce urechea omului niciodată nu a auzit.

Ascunderea, noaptea și șoapta nu trebuie să ne sperie. Din veac, binele se răspândește in acest fel. Manifestarea lui Dumnezeu se prezintă sub semnul opusului său, întrucât contrazice orice împotrivire de-a noastră, cu privire la ceea ce-i frumos și bun.

Discipolii – în starea lor de oi în mijlocul lupilor – sunt asociați cu misterul crucii, revelație a gloriei lui Dumnezeu în istoria plină de contradicții a omului.

Frica noastră de a greși în urmarea binelui ascunde frica pe care o avem de a falimenta noi înșine. Ne temem de moartea seminței, deși știm că numai astfel aduce rod; nu ne place soarta mielului între lupi, deși știm că aceasta-i victoria Sa.

v. 28

²⁸ Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul. Temeţi-vă mai degrabă de cel care poate să piardă şi trupul şi sufletul în Gheenă.

„Nu vă temeți de cei ce ucid trupul!” Lupii pot ucide trupul, dar trupul nu-i viața! Trupul vine din pământ și se reîntoarce în el. Viața – care nu poate fi ucisă -este Spiritul, iubirea care știe să-și dea chiar și viața.

„Temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena”… Frica de Dumnezeu, Stăpânul a toate, este începutul înțelepciunii (Ps. 11,10): alungă orice frică.

Omului căruia-i este frică de faptul că-și va pierde viața fizică, nu doar că o pierde, ci deja și-a aruncat la gunoi chiar și pe cea spirituală. Problema nu este salvarea trupului, ci a trăi în trup acea iubire filială și frățească, care-i viața veșnică. Cine nu trăiește în acest mod, deja este mort!

v. 29

²⁹ Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una dintre ele nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.

„Oare nu se vând două vrăbii pe un ban?” O pasăre valorează foarte puțin. Omul crede că și el valorează cât o pasăre. Viața omului trece ca o suflare, mereu amenințată de căderea în nimic, conștientă că „totul este deșertăciune”.

„Și nici una din ele nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru”. Dumnezeu nu neglijează nici măcar viața și moartea unei păsări. Și totuși, Isus ne spune că El nu-i „tatăl lor”, ci e Tatăl nostru. Noi, fiii Săi, ne estimăm ca valorăm mai puțin decât o pasăre în condițiile în care am crede că Dumnezeu nu se îngrijește de noi.

Suntem bine așezați în mâinile Lui. E inutil să ne preocupăm din cauza morții sau să ne trăim viața cu neliniște, cu îngrijorare: moartea oricum vine și viața oricum o pierdem. Să căutăm să nu pierdem acea viață care este iubirea Tatălui.

Moartea este un fapt biologic. Să nu fie a doua moarte rodul ultim al fricii noastre, ci o naștere la o nouă viață. Păstorul nostru să nu fie moartea (Ps. 49), ci Domnul vieții (Ps. 23).

v. 30

³⁰ Vouă însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap.

„Și perii capului, toți sunt numărați”.

Părul este o parte a trupului, insensibil la durere. Persoana nu știe câte fire de păr are și nici nu simte când le pierde… Și totuși, Domnul a numărat firele de păr de pe capul tău: Dacă se îngrijește de cele mai mici aspecte ale fiilor Săi, cum nu se va îngriji de ei? Dacă vederea Sa este îndreptată spre prevedere, înțelepciunea Sa este providență.

v. 31

³¹ Aşadar, nu vă temeţi! Voi valoraţi mai mult decât multe vrăbii.

„Nu vă temeți!” Isus ne invită din nou să nu ne temem, cel puțin pentru că valorăm mai mult decât păsările: importanța noastră este „gloria” fiilor Tatălui. De obicei, uităm identitatea noastră și ne căutăm stima de sine în motive fictive (imaginare), care ne sprijină mai puțin decât un fir de păr: dacă ne prindem de ele, imediat se rup…